-Bună ziua.
-Bună ziua.
-Nu vă supărați, zâmbesc eu umil. am primit un fel de somație, și nu prea știu despre ce e vorba.
-Să văd, își ridica el sprânceana plin de importanță.
Și citește o data, citește de doua ori… La sprânceana aia nu prea îi venea să recunoască faptul că nici el nu pricepea.
-Veniți dumneavoastră maine ! ordona el, clătinând din cap : „ ai făcut tu ceva ”.
Bine.
-Bună ziua.
-Bună ziua.
-Nu va supărați, am fost ieri aici, era altcineva.
-In ce problemă ?
-Am primit un fel de somație…
Cu alt actor aceeași scena cu același epilog : veniți mâine.
-Știți, mâine nu pot.
-Și mai bine, se înseninează el,  veniți săptămâna viitoare.
Bine.
-Bună ziua! aproape că urlu eu plină de incredere. Erau amândoi acolo. Acuma gata. se lămurește.
Și-apoi le vad fețele nedumerite și știu : am bulit-o!
-Mergeți dumneavoastră, doamnă, la instituția care v-a trimis somația și spuneți-le sa va dea o anexa, ceva.
Mă uit la ei rugător : voi știți ce coadă-i acolo ? și știți și voi, ca și mine, că mă trimiteți degeaba ? Doar atâta să fiți : nepoții cuiva ?
„ Ei, asta-i acuma, oamenii ăștia, nici cafeaua nu ne lasă s-o bem !”
Și-am mers eu așa, cale lungă să-mi ajungă, peste nouă clădiri, peste nouă etaje și peste nouă coridoare, cu nouă tone de acte intr-o plasa de rafie, timp de o lună.

După care am primit amendă că nu m-am prezentat la timp.