Iubirea nu se pierde dintr-o data. O pierzi pe rand, putin cate putin.
O pierzi cand il jignesti nemeritat pe cel de langa tine, o pierzi cand nu te doare odata cu el durerea lui.
O pierzi cand vrei sa schimbi ceva la el, ceva ce altadata iti placea, ceva ce nu ar trebui schimbat ( si nici nu poti dealtfel ).
O pierzi cu gelozii absurde, acuzatii crunte care dor , nu pentru ca nu sunt adevarate,  ci pentru ca demonstreaza ca un om poate pierde nemeritat increderea cuiva. Stiti , banuiesc, cu totii , dureroasa neputinta din : ” cum  poti tu sa crezi ca eu as fi in stare sa fac asta ?! „.
O pierzi cand o accepti ca pe un dar al tau, venit de nu stiu unde, cand ea este de fapt puterea celui care-o simte.
O pierzi atunci cand n-o mai meriti…
Iubirea nu se pierde dintr-o data.
Nu inceteaza cel ce te-a iubit sa te iubeasca, ci tu renunti, fara sa stii ce pierzi.

Motivul pentru care nu ascultam ( sau mai bine zis, nu urmam ) sfaturile celorlalti , este ca avem cu totii o autosuficienta cretina : ” lasa ca stiu eu!”
Share-uim citate de la intelepti , crezand ca noi, doar noi stim asta si altcineva, nimeni.
Voi, care iubiti si sunteti iubiti acuma, ascultati-ma dracului, pana nu e prea tarziu:
Invaluiti in fiecare zi iubirea voastra cu un gest mic si cald. Atat.