„ O amețeală continuă. Fără să pot gândi, mă durea adânc. Simțeam o nevoie bizară să cer iertare, fără să știu cui, fără să știu de ce.
Aș fi vrut să mă ridic și să plec, dar picioarele nu mă ascultau, trupul întreg îmi amorțise crispat într-o așteptare mută de mai rău.
Și oare putea fi ceva mai rău decât să te văd pe tine cu ochi tulburi de bărbat excitat, chipul cu priviri și buze umezite și trupul cabrat al femeii de lângă mine,  prietena mea? Să vă privesc  ca un spectator din afara tulburării voastre și să încerc să mă comport firesc. Firesc!
Încercam să-mi dau seama unde greșisem. Față de tine. Față de ea.
Îmi simțeam umilința bântuindu-mi prin oase, prin sufletul mânjit de privirile voastre furișate și vulgare. Vulgare atâta timp cât eu eram acolo, între voi.
Poate… Poate mă înșel? Să fie doar gelozia? Spaima de-a nu fi părăsită, adânc convinsă fiind, că nu voi putea avea niciodată calitățile prietenei mele ?
Gelozia singură, fără nimic altceva precis, fără nimic real?
Nu. Erați acolo, în fața mea, ca pe un ecran obscen.
Unde am început eu să alunec? Unde am început să cobor din tine?
Și nici măcar nu puteam plânge. Durerea nu doare. Lacrimile dor, tristețea doare, singurătatea doare…
Durerea nu doare! ”
…
Paginile jurnalului meu sunt îngălbenite de vreme. Și totuși eu încă mai simt durerea de-atunci.
Bineînțeles că l-am mai văzut pe soțul meu, de-a lungul vieții noastre împreună, cu zâmbetul ăla, puțin tâmp, de bărbat excitat. Nici nu cred că ar fi fost normal să nu fie așa.
Dar când sunt implicate persoanele pe care tu le iubești cel mai mult pe lume, doare. Doare al dracului de tare. Și durerea rămâne.
Cu toate astea, nu am încetat vreo clipă s-o iubesc pe prietena mea. O înțelegeam mai bine decât s-a înțeles ea însăși vreodată. Femeile frumoase au o nevoie continuă de confirmare, de admirație. Se vede la ele un fel de consternare când un bărbat este atras de una mai puțin arătoasă ca ele, și-acel bărbat va deveni ca o obsesie, ceva de cucerit, chiar dacă lor nu li-l trebuie. Pentru mine, soțul meu însemna mai mult decât aș putea explica vreodată în cuvinte, așa că am să spun simplu: viața mea toată, pentru ea, doar un bărbat ciudat care nu părea atras de nurii ei. Și asta trebuia rezolvat.
Întotdeauna am fost de părere că într-o relație, față de tine, partenerul tău este singurul vinovat într-o astfel de situație. Nu puteam fi de acord cu femeile care povesteau că s-au dus la „ curvă ” și-au luat-o de păr, cu toate că puteam înțelege. E mai simplu să crezi că o străină este vinovată de un eșec al tău.
Doar că ea, pentru mine, nu era o străină…
Nu știu dacă s-a întâmplat vreodată ceva între ei. Imi doresc să cred că nu. Și nu pentru că aș crede în fidelitate ( toți suntem într-un fel sau altul, infideli). Și nu pentru că aș crede că prietena mea si-ar fi dat seama cât rău imi poate face, sau că i-ar fi păsat,  ci doar pentru că soțul meu era un om profund cinstit și bun. Cred că pentru el a fost doar o joacă. E greu să nu te joci când terenul e atât de atrăgător.
Dar… Gândindu-mă acum că prietena mea se va recunoaște, va ști că despre ea e vorba, dar nu-și va aminti nimic din ziua aceea, m-a fulgerat un gând : dacă și eu , vreodată, am făcut pe cineva să sufere și nu îmi mai aduc aminte?!
Pentru că sunt convinsă că toți, absolut toți, vă veți recunoaște în povestea mea. Toți cei care ați iubit sau iubiți acum, vă amintiți, ca mine, o zi în care ați suferit și voi.
Și-atunci, sfânta matematică a vieții nu mă lasă să trec așa ușor și simplu mai departe. Dacă toți suntem de partea celor chinuiți, cine sunt cei care chinuie?
Și răspunsul, matematic, e logic : tot noi. Toți.
Și-ncep, cu onestitate, să-mi amintesc.
Da. Am avut și eu momente când aveam nevoie să-mi recapăt încrederea-n mine. Am flirtat, am chițăit și eu cu alți bărbați, fără gânduri de dus la capăt o aventură, ci doar ca o joacă. Și dacă atunci, când eu mă jucam, cineva suferea cumplit?
E bine să te cunoști, să fii sincer cu tine? Nu, nu e bine. Nu vrem să extrapolăm răul din noi, vrem să credem că noi nu-l avem, noi suntem buni, doar ceilați greșesc.
Și dacă toți suntem de partea celor buni…