Browse Category: Fără categorie

Revelion la 20 de ani

Gara. Gara din Hunedoara.Ora 6 dimineata.
Pe usile inalte intra doua fete, tinere, frumoase, cu  rucsacuri in spate. Le chitaie inalt ecoul de-atata fericire.
Eu si Mariana. Mergem la munte! Ne facem Revelionul acolo cu gasca!
Nu pot deloc sa-mi amintesc cum de eu am avut voie de-acasa ( parintii mei faceau parte din secta ” gardienii groazei ” ), dar ea nu avusese. Voie de-acasa.
Sarise pe fereastra. Cu tot cu rucsac.
Inca gafaind imi povesteste cu lux de amanunte panda, spaima , fuga.
Eu rad inalt. Nu e prima oara cand noi doua avem o aventura de-asta, stim ca oricum la-ntoarcere mancam bataie, Doar asa avem o sansa la tinerete.
Si dintr-o data o vad albind : ” Tata !!!”
– Ce tu ?Ce tata?
-Tata… Doar noi doua stiam sopti cu-atata groaza dulcele cuvant .
Ne razletim pe loc, instinctiv, strategic, fiecare pe dupa cate-un stalp.
Trenul fericirii noastre e acolo. La cativa metri. Puternic, mare si bland.Dar intre noi si el, sta teapan un tata.
Ii fac Marianei un semn cu un deget rotit in aer, ea se uita la mine cu ochi bulbucati si stiu ca-i in coma, totul ramane pe mine.
Imi trag caciula cu mot mai pe frunte, ma contopesc cu stalpul si-ncep rasucirea pe dupa. O sa ma stecor eu cumva, ii distrag atentia cerberului, si poate veni si ea.
Plina de incredere, aplic planul meu A, si simt cum mi se bulbuca si mie ochii : Ma-sa ! Venise si ea!
Retragerea!
De dupa geamurile murdare, doua fete tinere, frumoase, cu ochi bulbucati , se uita la trenul care porneste incet , ardeleneste ” no, ce sa va fac ?” si suiera sinistru, pana-n prasele.
Pe peronul gol, doi oameni mici de statura, cu nimic aparent inspaimantator in atitudine, tatal cu fularul frumos incadrat de paltonul negru (m-a obsedat mult timp : cum, cand si de ce si l-a aranjat?) , si-o mama cu privire de uliu.
Imi venea sa-mi lipesc palmele de geam, sa le ridic apoi spre cer si sa urlu :”why?! why?! why?!”.
Aud deodata un ” hac” langa mine, ca un sughit de dinainte de moarte. Ma uit la Mariana si-apoi inainte. Mama! Ne zarise!
Pe marmura garii se-aude tropait ingrozit de bocanci de munte. Doua rucsacuri se balangane chiraind pe spatele celor doua fete .Tinere.Frumoase fete.

Din spate, reverberand prin pereti, se simte un suflu de gheata. Gara sperantelor noastre se transformase-ntr-un monstru, gata sa ne inhate.
Fugi !
Fugim mancand zapada, cu caciulile de schi cazute-ntr-o parte, cu parul valvoi. Nimic din noi nu amintea de fetele de-acum un ceas care-si zambeau si-si tuguiau buzele-n oglinda, cu capul plecat putin,putin pe umar, catre spate.
La primul colt de bloc, ne oprim, ne sprijinim palmele deasupra genunchilor ne privim cu ochi imensi si fugim din nou.
La Costica.
Imi lasase cheia de la garsoniera si plecase in Moldova lui. Fara mine. Fara sa ma cheme…
Intram, ne trantim in fotolii si-nca termurand, ne uitam una la alta si-un ras imens ne potopeste.
– Daca te-ai fi vazut, cum te lipeai de staaaaaaalp…
– Da tu, cum beleai ochiiiiiiii…
– Si sarcu, tataaaaaaa…
– Cum facea maica ta , cu degetuuuuuu…
De rasul asta n-am scapat decat in a patra zi, cand se-apropia ziua sentintei. Decapitarea.
Cu maini tinere, frunoase si-ngrijite,fine, ne-arucam cat colo rucsacele, insfacam sticla de vodca ( sau bitter,vermut, nu mai tin minte ) , dam drumul la Tesla si dansam frenetic, fara sa ne pese ca de fapt ne canta  si se tanguie Bob Dylan, Joan Baez si Janis Joplin, sau ca abia se crapa de ziua. Sau cine stie , poate se-nsereaza.
Noi doua, am avut ( si mai avem inca ) subiecte de conversatie cat pentru 100 de ani. Intre noi n-au fost vreodata momentele alea jenante de liniste,dupa care incepi sa vorbesti automat despre vreme. Uneori vorbim amandoua deodata. Si nu ne deranjeaza!
– Si-acuma ce facem, ca nu putem iesi din casa?
– Eu zic sa plecam maine dimineata, pe 31, chiar daca ajungem mai tarziu, da tot e mai bine, ca daca mai stam doar noi doua, putem sa-nebunim :))
Dam muzica mai tare, dansam, cantam cu Bob un Hurricane, el tot mai jalnic, noi tot mai urlatoare.
– Tu, uita-te acolo!
– Unde ?
In blocul de peste drum, un tanar sta cu fereastra deschisa si se hlizeste la noi , incantat de spectacol: doua fete nebune in pijamale. Radem ca proastele, ne scalambaim si-apoi uitam de el. De la distanta nu parea prea stralucit.
Obosim cumva, totusi, razand ,behaind, ne pregatim de culcare. Trecem peste dezastrul din jurul nostru, fara sa ne pese prea tare si-apoi impietrim cu pernele-n mana. Cineva bate la usa!!!

Fetele

Eu, Tania si Mary. Trei prietene de-o viata. Ne stabilim cam cate o intalnire pe luna. „La psiholog ” o cheama pe intalnirea noastra.
Ocazional , cand mai vine cate o veche prietena de prin alta tara, grupul nostru se mareste. Ieri a venit Vica.Din Ungaria.
Prietena noastra draga, are acolo o viata implinita un sot si-o fata minunata, dar ii este tot timpul ingrozitor de dor de tara ei natala. Si de noi.
Vica: „Tu,ce mai stiti de Maria ?”
Eu : ” Cred c-a murit”
Trecem peste povestile gata pregatite de-acasa ” ce bine ne e noua, ce copii minunati avem , cat de tare ne iubesc ei pe noi…etc”, si-ajungem la :
Vica : ” Elena ce mai face. ati mai intalnit-o?”
Eu : „Pai cred c-a murit ! ”
Tania si Mary rad infundat si cuminte, si-apoi ii povestesc ele Vicai ce mai face Maria si Elena ( bineinteles :)) nume fictive ).
Apare si Katy ( nume real, dar n-o sa mai specific. Atunci cand zic ceva de bine numele e real, cand nu..nu .)
Deci, apare Katy. Ii zambim toate dulce ( recunosc, la mine e mai mult ranjet : Katy e una din femelele alea care arata intotdeauna bine ), ne pupam, facem poze,eu sunt tot mai exuberanta ( parca am vazut si la ea un inceput de burta).
Katy : „Tu, Paula,tu stii ce mai face…?”
Si dintr-o data incep sa tipe toate : ” N-o intreba pe ea!!!”
Apare si Mariana. Mai ascultam o tura de ” ce bine ne e noua „, dupa care trecem incet, incet, la barfa. Si-aici ne regasim toate, toata vigoarea din tinerete.
Avem povesti, amintiri cu cat de tare ne imbatam noi, ridicam un deget spre fetita care ne serveste si cerem cu emfaza ” inca un rand de apa. Apa plata!”
Stam ore-n sir la masa ( fetita-i tot mai contrariata ” astea sigur au pe sub masa o sticla cu vodca”), ne-nghesuim toate sa spunem cate-o intamplare. Cel mai adesea castig eu. Eu stiu sa urlu cel mai tare, si ele cedeaza resemnate asteptandu-si randul.
Fetele. Fetele mele… Nu stiu daca impreuna luate toate mai avem 20 de dinti ( naturali ! ) in gura , dar noi tot ” fetele ” suntem.
Ne despartim greu. Ne mai pupam odata , si-nc-o data, mai facem inc-o poza, agatandu-ne  parca de noi insine, de cat de bine ne intelegem una pe cealalta.
Eu, plina de optimismul care ma caracterizeaza de-o viata : „Tu, sa nu muriti pana data viitoare ! ”

 

 

Prea tarziu….

Iubirea nu se pierde dintr-o data. O pierzi pe rand, putin cate putin.
O pierzi cand il jignesti nemeritat pe cel de langa tine, o pierzi cand nu te doare odata cu el durerea lui.
O pierzi cand vrei sa schimbi ceva la el, ceva ce altadata iti placea, ceva ce nu ar trebui schimbat ( si nici nu poti dealtfel ).
O pierzi cu gelozii absurde, acuzatii crunte care dor , nu pentru ca nu sunt adevarate,  ci pentru ca demonstreaza ca un om poate pierde nemeritat increderea cuiva. Stiti , banuiesc, cu totii , dureroasa neputinta din : ” cum  poti tu sa crezi ca eu as fi in stare sa fac asta ?! „.
O pierzi cand o accepti ca pe un dar al tau, venit de nu stiu unde, cand ea este de fapt puterea celui care-o simte.
O pierzi atunci cand n-o mai meriti…
Iubirea nu se pierde dintr-o data.
Nu inceteaza cel ce te-a iubit sa te iubeasca, ci tu renunti, fara sa stii ce pierzi.

Motivul pentru care nu ascultam ( sau mai bine zis, nu urmam ) sfaturile celorlalti , este ca avem cu totii o autosuficienta cretina : ” lasa ca stiu eu!”
Share-uim citate de la intelepti , crezand ca noi, doar noi stim asta si altcineva, nimeni.
Voi, care iubiti si sunteti iubiti acuma, ascultati-ma dracului, pana nu e prea tarziu:
Invaluiti in fiecare zi iubirea voastra cu un gest mic si cald. Atat.

Eu, când aud cuvântul „mâine”, plâng.

-Bună ziua.
-Bună ziua.
-Nu vă supărați, zâmbesc eu umil. am primit un fel de somație, și nu prea știu despre ce e vorba.
-Să văd, își ridica el sprânceana plin de importanță.
Și citește o data, citește de doua ori… La sprânceana aia nu prea îi venea să recunoască faptul că nici el nu pricepea.
-Veniți dumneavoastră maine ! ordona el, clătinând din cap : „ ai făcut tu ceva ”.
Bine.
-Bună ziua.
-Bună ziua.
-Nu va supărați, am fost ieri aici, era altcineva.
-In ce problemă ?
-Am primit un fel de somație…
Cu alt actor aceeași scena cu același epilog : veniți mâine.
-Știți, mâine nu pot.
-Și mai bine, se înseninează el,  veniți săptămâna viitoare.
Bine.
-Bună ziua! aproape că urlu eu plină de incredere. Erau amândoi acolo. Acuma gata. se lămurește.
Și-apoi le vad fețele nedumerite și știu : am bulit-o!
-Mergeți dumneavoastră, doamnă, la instituția care v-a trimis somația și spuneți-le sa va dea o anexa, ceva.
Mă uit la ei rugător : voi știți ce coadă-i acolo ? și știți și voi, ca și mine, că mă trimiteți degeaba ? Doar atâta să fiți : nepoții cuiva ?
„ Ei, asta-i acuma, oamenii ăștia, nici cafeaua nu ne lasă s-o bem !”
Și-am mers eu așa, cale lungă să-mi ajungă, peste nouă clădiri, peste nouă etaje și peste nouă coridoare, cu nouă tone de acte intr-o plasa de rafie, timp de o lună.

După care am primit amendă că nu m-am prezentat la timp.

 

 

 

Chapter 1 Toti plecam singuri

Mă uitam fascinată la el, cum murea. Murea urând cu patimă, așa cum iși trăise și viața.
Femeia-l spăla cu-n  burete galben, plin de spumă, dar nu știu cum părea cumva că-i făcut din sârmă. Se lăsa intors intr-o parte și alta, se lăsa spălat pentru că nu mai avea de ales. Dar, exact ca păsările de pradă, care-și mișca în zbor corpul, fără să-și clintească privirea, o ațintea incercând să-i transmită cumva cât de mult a urât-o, cât de mult o urăște încă. Doar ca ei nu-i păsa. Il spăla cu râvnă, ca nu cumva să pută.
Cred că legenda cu cei care-și văd in ultimele clipe , toată viața, de cei ca mine este inventată. Cei care asistă reci, privind micile detalii a unei stingeri din viața.
Ii știam viața toată, toată viața incercasem să-l inteleg. Nu să-l iubesc, pentru că nu mă lăsase.
Cu ea era simplu : o femeie ingrozitor de egoistă.
Dar cu el… Cu el se-ntâmplase ceva, cândva. Un bărbat cu personalitate de taur( nu zodia, ci animalul ). Puternic, foarte deștept, el se credea chiar cultivat (citise ”Ciocoii vechi și noi ” ). Făcuse patru copii, construise patru case, doua garaje și plantase mulți, mulți copaci. Dar nu iubise pe nimeni…Nici copii, pentru că-i bătea urât, cu ură, nici casele, că nu le finisa, și copcii erau intotdeauna pruni : să facă țuica foarte bună.
Incercam din răsputeri să-mi amintesc ceva de bine despre el. Și nu puteam…
Dar știu ca m-ar fi urât pentru mila pe care acum o simțeam. Bărbații mor în picioare ! Și el, țintuit la pat de trei luni, așa murea, in picioare. Nu cred că mai văzusem pe cineva murind, sau cel puțin, nu văzusem pe cineva care să mă intereseze atât de tare , dar și de citit , citisem rar despre persoane care mor cu-atâta demnitate. Nu gemuse nici măcar o data. ” Te doare ?” ” Da, zâmbea el  incrâncenat, boala doare! ”. Asta când mai putea vorbi. Că mai târziu totul i se concentra în privire.Și spuneau privirile lui, exact asa cum se zice, cât o mie de cuvinte. Mă durea carnea pe mine, încercand să observ: să fie regrete? stia unde greșise?
Nu, nu cred că știa. Oferise surogatul de educație pe care el îl crezuse cel mai potrivit : cu severitate crești oameni buni pentru societate. Și nu aflase intr-o viață-ntreagă că fără iubire copii cresc handicapați.
Si m-am uitat adânc in ochii lui, cu sentimentul înspaimântator de prea târziu, sperând ca va-nțelege : ”odata cu tine, tată, moare ceva in mine…”

Rugă către părinţi

Dacă s-ar face un sondaj de opinie in ce priveşte cazul familiei Bodnariu, probabil 95% dintre români ar fi de-acord cu părinţii care spun : ” le-am aplicat doar corecţii”…

Priviţi in jurul vostru, la feţele oamenilor si veţi vedea ce rezultate au ” corecţiile „romanilor. Un popor de oameni trişti, ingânduraţi, timoraţi…

Un popor format din copii bătuţi, din adulţi care sunt convinşi ca bataia e rupta din rai.

Din raiul cui,  poate fi rupt ceva care provoaca durere si umilinţa?Din raiul cui, are cineva puterea sa dea intr-un ghemotoc de om , crezând că face bine ?

Crestem, imbătrânim, şi sentimentul de frică, de ruşine tot domina in noi. Ne e frica de autorităţi , ne e frică să ne spunem in societate punctul nostru de vedere, ne e frică să nu fim judecaţi, ne e frica de toţi si de toate.

Ăsta este rezultatul bătăilor si umilinţelor din copilarie.

Nu ai dreptul la respectul si dragostea copilului doar pentru că l-ai adus pe lume. Respectul , iubirea ,trebuie să le meriti! Şi nu bătându-i o sa le câştigi.

Copiii, mai mult decat oricine, ştiu să se poarte cu tine exact aşa cum meriţi.
Si ruga mea catre voi : Iubiţi-vă cu-adevărat şi respectaţi-vă copii!

Şi nicio ţară, niciun guvern din lume nu vă va lua copii.

 

Ţara care ucide

Trăim in ţara în care, ca să nu-i ajungi o povară, trebuie să-ţi alungi copilul in lume.

Puţini dintre copii nostri ajung la Sorbona. Cei mai mulţi spală wc-uri străine. Şi noi povestim cu rânjete mândre : „câştigă 1000 de euro pe lună”.

E ca şi când, atunci când copilul tău are un an, doi ,trei, incerci să-i descoperi talente deosebite . Te uiţi topit în ochii lui (întotdeauna cei mai minunaţi de pe pământ ) şi-ţi spui : „ce de căcat vei strâge tu, iubirea mea, prin lume.”

10 Sfaturi pentru tinerele căsătorite

Încerc să concentrez sfaturile în 10, pentru că am observat ca este cumva la modă să te organizezi în 10 ceva și dacă m-aș lua dupa limbarița mea interioară , aș ajunge probabil la o suta.
Nimic pe lume nu ma califică pe mine să vă dau sfaturile astea, în afara faptului că sunt bătrână (și noi asta facem: dăm sfaturi pe care nimeni nu le-asculta).
Menționez că sfaturile mele nu sunt pentru femeile care au soți alcoolici sau violenți fizic. Pentru ele nu exista decât unul singur: LĂSAȚI-I CÂT PUTEȚI DE REPEDE!

Deci:

1 NU GĂTIȚI decât strictul necesar.
La început o veți face ca să-i faceți soțului o surpriză pentru când vine acasă. Cu trecerea anilor, când va intra în casă și va constata că nu este mâncare gătita, o să vă reproșeze și o să vă facă să vă simțiți vinovate indiferent de câtă altă treaba ați avut.
Lăsa-ți-vă mamele și soacrele să o facă (ele iși doresc oricum să facă ceva ca să vă simțiți voi îndatorate). Daca nu aveți (mame și soacre) încercați să păreți neajutorate și cooptații și pe ei la gătit.

 

2 NU VĂ LĂSAȚI PĂRINȚII (SOCRII) SĂ VĂ AJUTE DECÂT ATUNCI CAND LE-O CEREȚI VOI .
Știu că este unul dintre cele mai greu de urmat sfaturi (de cele mai multe ori imposibil), dar incercați din toate puterile să-i țineți la distanță.
Au ei așa un talent de a se insinua în viața voastră, că până la urmă intra cu bocanci cu tot.
Și credeți-mă: nu exista excepții. Absolut toți parinții o fac, fie ei și bine intenționați.
Se spune că soacra este a doua mamă. Nimic mai greșit! Nicio femeie nu poate fi mamă decât copiilor ei. Chiar dacă va ințelege, chiar dacă vă aproba, ea va ține întotdeauna cu progenitura ei. Încercați să fiți prietene (este foarte important) cu ea și daca nu se poate, evitați-o! Dar orice ar fi, nu o vorbiți de rau in fața soțului! Barbații, chiar și cei care nu-și iubesc mama, au ei așa o chestie să-și apere originea.

 

3 NU LE ÎNDEPĂRTAȚI PRIETENII
Toate femeile au tendința asta (mai ales după ce apar copii) și au senzația că prietenii le răpesc din timpul dedicat familiei. Bărbații vor evada, sub o formă sau alta, și parcă e mai bine să știi în compania cui este.
Excelent ar fi dacă ați putea să-i placeți și voi. Și dacă vă potriviți ca pereche, logic ar fi să puteți.

 

4 NU RENUNTAȚI LA PRIETENELE VOASTRE
Daca nu aveți, faceți-vă! O prietenă este mai importantă decât un psiholog. Și vă asigur ca orice căsnicie ar avea nevoie de unul.

 

5 FACEȚI SEX DE CÂTE ORI DOREȘTE (soțul)
Toate femeile folosesc expresia „Mă doare capul” sau variante: mi-e rău, nu mă simt prea bine, etc.
În general zic asta femeile care nu au orgasm, și atunci sexul devine, bineînțeles, un chin.
De unde sfatul cu nr.6:

 

6 VORBIȚI CU SOȚII VOȘTRI DESPRE SEX
Spuneți-le, fără teamă că ați putea fi judecate greșit, ce ați dori de la ei.
Preludiul, din păcate, este nesemnificativ pentru o mare parte a barbaților. Luptați pentru el!
(Hai la lupta cea mare!)

 

7 NU PARASIȚI PATUL CONJUGAL ÎN MOMENTUL ÎN CARE APARE COPILUL PE LUME
Toți parinții sunt conștienți de greșeala asta și marea majoritate o face.
Sexul, banuiesc ca știți toate, este o parte foarte importanta a căsniciei. Dar femeile au nevoie mai mare decât orice, de caldura, de protecția omului iubit. Și unde în altă parte o poți găsi decât în pat (mai ales atunci când doarme).

 

8 NU VĂ UITAȚI ÎN TELEFOANELE, CALCULATOARELE, BUZUNARELE LOR
Așa cum probabil vă doriți voi intimitatea, tot așa au nevoie si bărbații voștri de ea. Ba chiar mai mult, pentru ca femeile au o tendință (viscerala) de a fi posesive.
Eu sunt de părere că absolut toți bărbații înșala!
Dar nu pentru că nu vă mai iubesc și nu pentru că nu le pasă de voi. Părerea mea e că genetic ei nu pot fi monogami.
Ideal ar fi să nu aflați niciodată. Și dacă aflați, chiar dacă este o durere devastatoare, încercați să treceți peste. Bărbații, spre deosebire de femei (care iubesc mai mult cu sufletul), pot să facă asta ca pe un sport. Dacă este o aventură trecătoare, NU CONTEAZA.
Pentru că, dacă ți-ai pierdut încrederea în el, ți-ai pierdut căsnicia!

 

9 NU-L LĂSAȚI SĂ-ȘI CONSTRUIASCĂ O VIAȚĂ SEPARATĂ DE VOI
Doar de voi depinde. Încercați să vă obișnuiți cu hobby-urile lor (pescuit, calculator …), participați la ele dar cu masură, nu le furați independența și intimitatea de care orice om pe planetă are nevoie.
Atrageți-l și voi pe el in hobby-urile voastre.

 

10 INDEPLINIȚI-VĂ CÂT MAI MULTE DORINȚE
Nu sunteți egoiste dacă vă îndepliniți cât mai multe dorințe.
Dacă voua vă e bine cu voi, tuturor le e bine cu voi.

Există un test simplu pe care îl puteți face oricare dintre voi: dacă mergi cu placere către casa, atunci căsnicia este reușită. Dacă nu, pleacă în altă parte!
Divortul nu intotdeauna este un dezastru, ba dimpotriva, uneori poate fi pur si simplu ruperea de nefericire.
Invatati importanta propozitiei : Am o singura viata !

Să nu va imaginați că dacă veți urma sfaturile mele, veți avea o căsnicie perfectă.
Așa ceva nu există!

P.S.: Dacă sunteți cuminți , data viitoare vă spun cum să vă observați copii, că de crescut nimeni nu știe cum să-i crească (majoritatea parinților îi crește ca să placă societații …)